Îi smulgi petalele și le arunci în aer după ce le strângi în mâna dreaptă încet ca să nu le zdrobești de tot. Apoi rupi alta, și iar alta... și tot așa până ce găsești una care să îți placă așa de mult încât să nu îi mai poți da drumul sau să o strivești. Da, e vorba despre o floare! Așa e și iubirea. Doar că ajunge să fie zdrobită de celălalt sau chiar de tine, de ce nu?
Aceasta este o comparație ce mi-a venit la îndemână. Căci, dacă nu îi smulgi petalele sau nu o zdrobești, o floare, dacă nu este nemuritoare, tot se ofilește, precum iubirea.
Dar oare dragostea poate fi nemuritoare? Excluzând varianta care conferă caracterul veșnic al acestui sentiment, mă întreb dacă dragostea anume dintre două persoane poate fi nemuritoare. Și da, exemplele din viața reală arată că da!
Până să ajungi să simți și tu măcar o fracțiune din acest minunat sentiment, evident, a trebuit să treci prin diverse trăiri mai mult sau mai puțin bizare, necunoscute vreodată de tine.
A fost o vreme când făceai aceleași lucruri... Din rutină nu te scoatea nimic. Și vroiai să evadezi, să umbli aiurea, să te îmbeți cu parfumul florilor din parc, chiar. O plimbare în parc, îți spuneai, că nu ai mai făcut demult... Să îți eliberezi energiile negative. Și ai descoperit, într-un final, ceva ce ți-a adus o satisfacție, ceva ce îți punea sângele în mișcare, ceva ce, practic, te aducea oarecum la viață... ai descoperit, poate, dansul cu toate mișcările senzaționale de samba, salsa, vals, tango... Sau poate arta fotografiei. Ai început să admiri fără oprire mirificele peisaje din jur și să le surprinzi fotografiindu-le. Fără doar și poate rutina a dispărut... Ai devenit alt om! Și totul a fost liniștit până ce în cale a apărut o nouă persoană, un nou „obiect” al iubirii.
Dintotdeauna ai fost o ființă cam vulnerabilă în fața iubirii. Entuziasmul tău era la cote maxime atunci când întâlneai o persoană nouă și interesantă. Te gândeai la tot felul de strategii, cum să-i fii în preajmă, cum să faci să-i pari mai demn de atenție... Când de fapt toate eforturile acestea nu duc la nimic bun, la nimic durabil pentru că, bineînțeles, de cele mai multe ori aveai tendința să nu fii chiar tu însuți și la un moment dat reveneai la starea inițială, la starea în care erai și până să îți disturbe viața interminabilele momente de îndrăgostire. Și iar o luai de la capăt cu încercările de a te descoperi. Și totul până ce rezonanța ocultă te aduce aproape de jumătate pentru a te putea întregi pentru că fiecare gând al nostru este o energie lansată în univers în toate direcțiile. Astfel, energia emisă de noi își caută o altă energie pentru a putea vibra la unison.
Această metodă, deși nu îmi aparține, îmi place să o folosesc pentru a-mi explica cum se întâmplă să ajungem să ne găsim sufletele pereche cu care să realizăm din sentimentul de iubire un sentiment indestructibil și persistent.
Păstrați-vă gândurile cât mai optimiste pentru că tot ceea ce gândim s-ar putea produce.
