Început de viață

Venise odată-n timp uscat,
Venise-n lumea mare,
Din întuneric, un băiat
Cu al său plânset tare.

În juru-i toți râdeau
Și lacrimi mici se scurse,
E o minune că-l aveau,
Iar mama mâna-i strânse.

El totu-acum frumos preface
Cu zâmbetu-i în miere
Ca o albină care-și face
Nectariu-i și apoi piere.

Din întuneric ai ieșit
Și-n lumea întunecată
Aduci lumină cu-n privit
Și cu ființa-ți toată.


Dedicată scumpului meu nepoțel

Ideal

Cu al tău zâmbet nu mă pierzi,

Oricât n-aș vrea să pier,

Sunt fermecată iar și cer

Să-ți văd mereu zâmbirea.

În ochii-ți verzi înmărmuresc,

Mi-nveninezi inima,

La tine-i tot ce eu iubesc,

Ce să mai fac acuma?

Cu părul ondulat și scurt

Întruchipezi iubirea

Și pot urca un munte-abrupt,

Numai să-ți văd privirea.

Timpul perfect

Există oameni care sunt avari cu ei înșiși, dar avariţia privită ca acel defect al cuiva din pricina căruia își  refuză chiar și  micile plăceri ale vieții.

 Sunt oameni care pur și simplu atunci când vine vorba de a-și face vreo poftă, refuză invocând că este timp, iar dacă e cazul să aibă copii,  pe criteriul că poftele, dorințele sau mai bine spus, bună-starea lor reprezintă prioritate în viață.  Este bine și așa, însă consider că este și mai bine să ne oferim și nouă timp, să ne satisfacem dorințele, plăcerile...

La facultate mi se spune că există noțiuni pe care trebuie să le învățăm în acel moment, în acea perioadă pentru că nu ne mai întâlnim cu ele în viitor. Oare în viața de zi cu zi nu trebuie procedat la fel? De ce să ne refuzăm vreo dorință? Cu siguranță refuzarea ei va duce la un regret mai târziu tocmai pentru că îți spui că este timp pentru asta, că o vei face la următorul salariu și tot așa... NU! Timpul perfect este atunci când ocazia ți se ivește, atunci când dorința e atât de arzătoare încât nimic nu ar trebui să mai conteze.

 Prioritatea ta ești tu, iar „ceea ce nu trăim la timp nu mai trăim niciodată” (Octavian Paler).

Absenţa

Reapari

când ochii din nou îmi zâmbesc.

Reapari

când inima de liniște-i cuprinsă.

Reapari

când buzele-mi alt nume rostesc.

Reapari

și-o dragoste cauți, da-i stinsă.

Un gând dezadaptativ

Ai avut vreodată credința că nu ești bun de nimic atunci când ți se întâmplă lucruri negative? Ți-ai pus vreodată o etichetă negativă a propriei persoane? Te-ai devalorizat vreodată?

Dacă nu ai făcut-o, atunci lasă-mă să te aplaud și să îmi exprim admirația pentru părinții tăi care, probabil, prin rolul important din viața ta, te-au umplut de încredere în tine și ți-au dat OK-ul să faci, să simți, să gândești așa cum crezi, indiferent de repercusiunile faptelor tale; te-au asigurat că iubirea lor este necondiționată de greșelile pe care le poți săvârși sau le-ai săvârșit cândva, poate.

Da, mulți sunt cei care duc sau au dus lipsă de înțelegerea, acceptarea, susținerea părinților în diferite activități, gânduri, sentimente etc. De multe ori devalorizarea aceasta li se datorează lor.

Consider că nimeni nu trebuie să se simtă bun de nimic. Dacă etichetele negative vin din partea celor care contează mai mult pentru  tine, atunci nu-ți rămâne decât să îți schimbi tu singur credința, să îți pui singur eticheta, să-ți cunoști valoarea fără aprobarea altora, a părinților.

Consider că trebuie să-ți accepți necondiționat propria persoană, să-ți păstrezi singur atitudinea critică față de propriile comportamente, gânduri, emoții. Trebuie să ai credința că dacă ți s-a întâmplat un lucru rău nu înseamnă că tu ca persoană nu ești bun de nimic.

Cincisprezece minute

Privesc la broscuța care se află pe noptiera mea.  Cu ochii negri sticloși țintește aceleași locuri din cameră ca de fiecare dată. Confecționată manual din polistiren, are adăugate pe spate  mici biluțe de sticlă care par  a fi de cristal. Este verde la culoare și unul dintre piciorușe este rupt de la jumătate.

De ce se află pe noptiera din camera mea? Având  unul dintre membre rupt, în mod  firesc, trebuia aruncată demult. Dar  nuuu! Deloc întâmplătoare nu e existența ei aici. Din copilărie am o pasiune pentru  broscuțe. Citeam  poveștile acelea cu broscuța  râioasă care s-a transformat în prinț la sărutul unei prințese și mi-am zis:  Trebuie să am una!!

Ce credeți? De câte ori simt nevoia, o sărut și ea se transformă în prinț timp de 15 minute.          Fericire curată!

Sunt unii oameni care văd fericirea în bani, sau în lucrurile făcute cu banii.  Alții au nevoie doar de zâmbetul celor dragi schițat datorită faptelor lor pentru a fi fericiţi. Un prieten îmi spunea că soarele surprins când răsare și apune îl face fericit. Eu sunt fericită în aceste 15 minute cu prințul meu. În tot timpul ăsta parcă secundele stau  pe loc și-o muzică veselă se aude în surdină. E trilul păsărilor ce s-au adunat să-mi cunoască bucuria. Iarba se oprește să mai crească, iar un soare mereu galben stă fixat pe cer. Preț de cincisprezece minute am dragostea lui. Când  toată natura e  temporar schimbată, zeci de fluturi anunță că timpul s-a sfârșit.  

Mereu  gândesc la cât de incoerent trec aceste minute, învăluite numai în bucurie și entuziasm, cu imagini indescriptibile care se deosebesc  unele de altele. Ele trec inconsecvent, dar  rămân,  totodată,  pline de înțeles, conturate în  mintea  mea.

Demență

E-o ceartă absurdă cu vorbe goale.

Să vii iar la mine, deloc nu-i cale

Și cauți mereu cuvinte-amicale,

Dar ele rămân în fapt virtuale.

Greșeala-i greșeală, du-te în zare!

Zâmbetu-mi dulce din față îmi sare,

Acum fericirea deodată  ea  moare.

Gândi-te-ai tu oare c-adulterul doare?

În mintea-mi nebună e ceață și fum

Căci vise deșarte se duc pe un drum

Ca omul ce trece, nevăzând cum

Cu mâinile reci încet te sugrum.

Sesiune

Trecut-a timpul,  iarăși e vară

Și-examene multe încep să apară.

Materia toată îți  pare că-i clară.

Totu-i de Drept și știi c-o să doară

În toamnă de-ajungi să înveți iară!

Civilu' urmează-n câteva zile.

Crezi că tu știi obligații civile?

Citește, citește, nu-i joacă, copile!

Contractele astea deloc nu-s facile...

Infracțiunea te-ntrebi oare ce-i.

Materia-ntreagă din cap tre’ să iei...

Măsuri și pedepse deloc nu mai vrei.

Penalu-i frumos doar în timpul orei!

,,Nu învățăm pentru examen, ci pentru după examen!”