Demență

E-o ceartă absurdă cu vorbe goale.

Să vii iar la mine, deloc nu-i cale

Și cauți mereu cuvinte-amicale,

Dar ele rămân în fapt virtuale.

Greșeala-i greșeală, du-te în zare!

Zâmbetu-mi dulce din față îmi sare,

Acum fericirea deodată  ea  moare.

Gândi-te-ai tu oare c-adulterul doare?

În mintea-mi nebună e ceață și fum

Căci vise deșarte se duc pe un drum

Ca omul ce trece, nevăzând cum

Cu mâinile reci încet te sugrum.

Sesiune

Trecut-a timpul,  iarăși e vară

Și-examene multe încep să apară.

Materia toată îți  pare că-i clară.

Totu-i de Drept și știi c-o să doară

În toamnă de-ajungi să înveți iară!

Civilu' urmează-n câteva zile.

Crezi că tu știi obligații civile?

Citește, citește, nu-i joacă, copile!

Contractele astea deloc nu-s facile...

Infracțiunea te-ntrebi oare ce-i.

Materia-ntreagă din cap tre’ să iei...

Măsuri și pedepse deloc nu mai vrei.

Penalu-i frumos doar în timpul orei!

,,Nu învățăm pentru examen, ci pentru după examen!”

Femeia

Ea stă pe-așternuturi mult apretate.

Pe pielea-i întinsă mătasea îi cade

Și forme-arcuite privirea ți-ar arde.

Cu ochii lucind în ochi te privește

Picioare subțiri ușor ea unește,

Iar părul lunguț pe spate îl lasă,

Lumina de-afară îi pare că-i deasă...

Atunci te apropii să o admiri

Și-ți spune încet să nu te miri...

Obrajii cu roșu te lasă să crezi

Că-i este rușine de ceea ce vezi.

Pe sânii ei tari sudoarea se varsă,

Acum îți dai seama că trebuie ștearsă.

Nu-ți cere decât să simtă un pic

Cum este atunci când nu vezi nimic,

Cum este când trupul întreg, deodată

Îți tremură tot cu-o senzație caldă.

Coapsele moi cu greu le desface,

Spunând iar în șoaptă, nu știe ce face,

Acum ea așteaptă plăcere să-i dai

În brațele tale e tot ce tu ai.

Victor

Se uită la mine, dar el nu mă vede,

Încearcă să fugă, nu știe ce pierde,

În șir zile noi vorbit-am și crede

Pe-ascuns c-o să-i fur ochii cu verde.

            

Pe fața-i senină un zâmbet se pune,

El schimbă lumina atunci când apune

Tot Soarele mare și-ncep să se-adune

Iar rațele negre pe râuri cu spume.

Și-aștept neîncetat vreo clipă în care

Nu apa din fluvii va curge în mare,

Ci trupu-mi fierbinte cu stropi de sudoare

Uda-va pământul secat de licoare.

Atunci iarba toată deloc nu va crește

Căci clipa noastră pe loc o oprește

Și-n timpul din noapte mereu el mărește

Dorința neclară ce mă privește.

Suicid

O clipă desparte viața de moarte.

Decisă să plec din lume în șoapte

Un tub de pastile am luat că poate

Cum merele dulci târziu cad coapte

Așa voi cădea în somnu-mi la noapte.

Știu bine că-n taină părinții-or să plângă

Și inima lor trasată cu-o dungă,

Ideea de moarte o s-o străpungă.

Nici lacrimi din ochi n-or să mai curgă...

Îi văd cum pe urmă s-or întreba:

Avea zile bune, mereu ea râdea,

Pe dealuri cu flori dansa și cânta,

De ce spre-ntuneric atent se-ndrepta?

E-o lume nebună afară și eu

Curaj ca să fug să am tot mereu

Nu pot și de-aceea în Empireu

Mă-ndrept, poate acolo ajung Prometeu.

Verde

Visez mereu... văd pajiști care

Sunt pline ochi cu-o iarbă mare

Ce caii-o pasc fără-ncetare.

M-așez pe-o bancă oarecare...

În vis mi-aleg o iapă albă,

Cutreier lunca aceea-ntreagă

Și-aștept în capăt mereu vie,

Cu-o floare ce mi-aduce mie,

Pe el cu calu-i și-o cutie...

E lume multă, veselie,

Au pielea albă, cafenie...

Pe iarba deasă, durdulie,

Sunt toată eu, portocalie...

Văd, el mi se arată-n cale,

Un cântec lin se-aude-n vale

Și-mi cere a lui să fiu mereu

Chiar de e bine sau de-i greu.

Lumina

Afară e cald.  Nici vântul nu bate…

Ai vrea să pleci departe, departe

Să iei cu tine persoana mult dragă.

Pe dealuri cu flori iubirea-i întreagă!

Să stai iar în casă deloc nu mai vrei,

Hai, du-te acum de mână s-o iei

Și-arată-i că tu cu Soarele tot

Departe o duci, pe-un alt orizont.

Lumina-i stăpână acolo și poate

Plin de căldură, bătându-vă soarta,

Cu-o mare de gânduri și multă tărie

O viață de plumb s-o faci aurie.