Privesc la broscuța care se află pe noptiera mea. Cu ochii negri sticloși țintește aceleași
locuri din cameră ca de fiecare dată. Confecționată manual din polistiren, are
adăugate pe spate mici biluțe de sticlă
care par a fi de cristal. Este verde la
culoare și unul dintre piciorușe este rupt de la jumătate.
De ce se află pe noptiera din camera mea? Având unul dintre membre rupt, în mod firesc, trebuia aruncată demult. Dar nuuu! Deloc întâmplătoare nu e existența ei
aici. Din copilărie am o pasiune pentru broscuțe.
Citeam poveștile acelea cu broscuța râioasă care s-a transformat în prinț la
sărutul unei prințese și mi-am zis:
Trebuie să am una!!
Ce credeți? De câte ori simt nevoia, o sărut și ea se
transformă în prinț timp de 15 minute. Fericire
curată!
Sunt unii oameni care văd fericirea în bani, sau în
lucrurile făcute cu banii. Alții au
nevoie doar de zâmbetul celor dragi schițat datorită faptelor lor pentru a fi
fericiţi. Un prieten îmi spunea că soarele surprins când răsare și apune îl
face fericit. Eu sunt fericită în aceste 15 minute cu prințul meu. În tot timpul
ăsta parcă secundele stau pe loc și-o
muzică veselă se aude în surdină. E trilul păsărilor ce s-au adunat să-mi
cunoască bucuria. Iarba se oprește să mai crească, iar un soare mereu galben
stă fixat pe cer. Preț de cincisprezece minute am dragostea lui. Când toată natura e temporar schimbată, zeci de fluturi anunță că
timpul s-a sfârșit.
Mereu gândesc la
cât de incoerent trec aceste minute, învăluite numai în bucurie și entuziasm,
cu imagini indescriptibile care se deosebesc
unele de altele. Ele trec inconsecvent, dar rămân, totodată, pline de înțeles, conturate în mintea mea.
No comments:
Post a Comment